Parfumul toamnei la încetarea unei ploi

Aşteptam prilejul de a fugi pentru câteva zile din oraş şi de a mă ascunde într-un sătuc izolat din munţi. Iubesc toamna, poate şi pentru că îmi plac foarte mult culorile vii. Adesea realizez că admir picturile create de natură, că rămân cu peisajele montane în minte, cu paleta de culori folosită de Ea, si îmi doresc să văd din ce în ce mai multe creaţii de-ale ei.

Am ales să vizitez o localitate din împrejurimile Clujului exact în perioada anului care mă atrage cel mai mult. Dorindu-mi să văd cât mai mulţi copaci arămii, să mă observ cât mai multe animale aflate în mediul lor natural şi să cunosc cât mai mulţi oameni ai locului, am pornit pe o cărare şi am urmat operele de artă ale naturii.

Parfumul toamnei la încetarea unei ploi

Am fost foarte încântată să oberv cum fiecare detaliu al pădurii se încadra perfect în atmosfera creată de toamnă. Vântul bătea cu putere, iar frunzele începeau să se împrăştie asemenea unor copii care se bucură că a sosit vara. Dar frunzele nu era încântate că un nou anotip îşi făcea apariţia, ci fugeau pentru ştiind că o “cucoană urma să îşi arate colţii”.

Parfumul toamnei la încetarea unei ploi

Pe drumul meu către o nouă gospodărie am întâlnit şi vietăţi care nu se arătau la fel de speriate. Îşi vedeau de cursul firesc al vieţii, neştiind că undeva în apropiere se află o iarnă grea. Tot înaintând şi-a făcut apariţia şi ploaia. Dar frumuseţea locului nu a putut fi furată nici măcar de cei câţiva stropi care au udat pământul.

Parfumul toamnei la încetarea unei ploi

Am mai mers vreme de câteva zeci de minute până când am ajuns la gospodăria lui nea Ilie. I-am trecut pragul casei şi m-a servit cu ceai. În timp ce ploaia uda întreaga natură, spălând copacii, tufişurile, casele, am depănat cu nea Ilie amintiri. Poveştile îl emoţionau până la lacrimi, dar nu înceta să îmi descrie parcursul vieţii lui.

Parfumul toamnei la încetarea unei ploi

La câteva ore de la sosirea mea în gospodăria bătrânului, norii s-au mai risipit. Soarele nu şi-a făcut simţită prezenţa, iar natura încă purta cu greutate mantia de lacrimi. Cu toate astea, în atmosferă se elibera încet parfumul toamnei, care, acum, părea mai viu ca niciodată.

Text înscris în concursul “Călare în Carpați” – un eveniment organizat de Foto Union, Dacia Plant și Asociația Descoperă Natura.

Hi, my name is Corina and I am pursuing my dream. Not long ago I started learning how to use a sewing machine and sooner or later I will create awesome clothes for me and for people around the world.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

© Corina Niţescu | 2011-2016